Nu neg, vitezomanii sunt periculoși. Unul iresponsbil își transformă mașina într-una din cele mai mortale arme cunoscute, dar... există și un dar. Problema cea mai mare nu este depașirea vitezei legale. Și în nici un caz nu în modul în care o văd superpolițiștii mioritici, care te trag în poză cu peste 50km/h pe linie dreaptă în oraș sau sat, de cele mai multe ori singur pe drum. Cum începusem, depășirea vitezei legale e doar o mică fațetă. Marea problemă a traficului din Românica noastă e lipsa de disciplină și atitudinea "regulile sunt pentru proști". Să încerc să fac o listă? Hai:
- Eu nu semnalizez. Ce, ăla nu vede ce fac?
- Parchez pe trotuar în dreptul trecerii de pietoni.Lasă mo că de-aia au picioare, să ocolească.
- Și ce dacă e roșu? Sunt "profesionist"!
- Eu depășesc acum. Lasă ca frânează ăla, ce, nu mă vede?
- Mașina mea e mai tare, nu-ți dau prioritate ție cu jafu' ăla.
Nu mai vorbesc camioanele și autobuzele puturoase și zgomotoase care n-ar avea ce să caute în trafic, dar nu le trage nimeni pe dreapta.
Așa ca fraților degeaba vă cumpărați scule mai deștepte ca voi. Bolovanul de șofer vă percepe ca pe ăia care au împărțit sute de carnete de conducere false, ca pe ăia care stau la pândă după curbă ca să mai faceți de-o bere, sau de concediu în Turcia, sau pentru nunta fiicei șefului unde prezența e obligatorie.
De ce nu se ocupă poliția de disciplina de pe drumuri? Păi pentru aia trebuie muncit cu adevărat, iar rezultatele se vor vedea târziu, poate peste o generație. Și mai este ceva. Asta e o părere personală (pe care bineînțeles n-a cerut-o nimeni :) ) Cred că polițiștii fac lobby împotriva construirii de autostrăzi. Dacă ar exista autostrăzi în România ei ar fi total neputincioși, veniturile ar scădea și ar fi și mai vizibilă incompetența agentului Tuzgureanu.