O mult mai orientată, hai să-i spunem colegă de blogosferă, (revin mai încolo) atinge (mai mult izbește zdravăn) o problemă cu care toată lumea se confruntă destul de serios. Partenerele noastre consuma imens de multă energie pe subiect. Ca de obicei gandurile mi se invălmășesc si probabil că în final o să iasă o postare de toată jena, dar hai să împingem înainte.
Revenind, aici e vorba despre cum arată, cât se chinuie, și câte prostii fac doamnele noastre și cele din jurul nostru ca să "arate bine". Cea mai mare problemă este că în a noastră verde Românie, definiția lui "arată bine" este strict legată de ce se publică în reviste și se vede pe sticlă. Acele imagini sunt din păcate cu 2 până la 5 ani în urma "modei occidentale". Este aproape aceeași situație ca și in buticile de prin mall-urile autohtone. Marfa este de calitate rezonabilă dar e ușor "întârziată", dar la prețuri cu cel puțin 10% mai mari decat cele actuale.
Ăia proști, capitaliștii din EU cu vechime, au inceput de câțiva ani să realizeze că e mai important să fii sănătos decăt încadrarea într-un tipar. DIVERSITATE asta e cheia. Problema e ca la noi începând din liceu, adolescenții noștrii se simt presați să se conformeze. Nimic, absolut nimic, nu îi împinge către ideea de: "eu sunt altfel". Asta e ceva care se poate repara numai prin educație, incepând cu cea de acasă. Din păcate cum să le explici copiilor la școală că e OK să fie diferiți, dacă părinții le spun acasă să nu iasă din rând.
Ziceam că revin la formularea "colegă de blogosferă". E o idee și o titulatură pentru care ași fi foarte fericit dacă @siginutz ar zice "aha, ok" :D Nu mă pot compara cu ea. N-am nici verbul, nici abilitatea de a mânui fraza, nici pe departe. Așa că asta este explicația primului rând din acest text.
joi, 25 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Heh :) Poti scrie linistit romane si la commenturi, cum la fel de bine poti scrie si pe blog la tine. Nu prea ma consider "din blogosfera" doar ca pe felia pe care mi-am ales-o am ceva de spus, si o spun.
Ma bucur ca te bagi pe subiect. Evident, cei care se confrunta cu problema mentionata la mine in post, nu au probleme adevarate, ca sa aprecieze ce au.
Sigi
www.sigina.com
Trimiteți un comentariu